Articole » Cu copilul la psiholog » Relatiile precoce mama-bebelus

Relatiile precoce mama-bebelus

Relatiile femeii cu copilul ei incep cu mult timp inainte de nastere, in fantasma si dorinta ei de a fi mama. In trecutul ei de fetita, in relatiile cu propria mama, cu partenerul, la intersectia dorintelor lor, a copiilor care au fost fiecare dintre ei.

De cand afla ca este insarcinata, femeia incepe sa “contruiasca” o legatura cu ceea ce creste in pantecul ei. Mai intai acceptand sau nu sarcina, apoi incercand sa-si imagineze fazele dezvoltarii fatului, dorind sa aiba un anumit sex sau o anumita infatisare, sa semene cu…, sa nu fie ca…. Miscarile lui o tulbura, o bucura, o sperie, ii confirma ca este acolo, ca este viu. Multe gravide vorbesc cu copiii lor in timpul sarcinii, le pun muzica, se „joaca” cu ei, afirma despre ei ca sunt “cuminti”, “neastamparati”, “agitati”. Urmeaza “ asteptarea” nasterii, cu toate temerile constiente si inconstiente legate de durere, suferinta, de nastere, de moarte, toate spusele mamei, bunicii, altor femei care ii povestesc tinerei femei insarcinate despre experientele lor. Copilul este cea mai importanta parte din aceasta pregatire, de “el” va depinde nasterea, durata ei, strigatul lui, primele clipe impreuna.

Cum asteapta femeia momentul acestei intalniri? Cu nerabdare, bucurie, curiozitate, frica? De aceste trairi depind primele relatii cu bebelusul, de starea psihica a mamei, de trairea sarcinii, a nasterii. In practica, auzim mame care spun: „m-a chinuit ingrozitor”, “pana l-am nascut, am crezut ca mor”. Sigur ca, inconstient cel putin, trauma nasterii, lungimea travaliului, necesitatea interventiilor medicale sunt atribuite copilului astfel incat prima „intalnire” este incarcata de trairi contradictorii, de ambivalenta, o combinatie rar  intalnita intre iubire si ura, intre satisfactie si dorinta de razbunare, intre dorinta de a proteja si nevoia de a fi ea insasi protejata. Toate foarte puternice si scoase la iveala de transparenta psihica din timpul sarcinii, in care continuturile constiente se amesteca cu cele inconstiente intr-un mod  aparte, intalnit doar in aceasta perioada atat de activa din punct de vedere psihic din viata femeii.

Disponibilitatea mamei pentru a alapta bebelusul, a-l tine in brate, a-l ingriji, a intra in relatie cu el prin toate modalitatile senzoriale, privindu-l, atingandu-l, leganandu-l, ascultandu-i  plansul este consecinta relatiilor anterioare dintre ei. Astfel incat putem descoperi o mama disponibila in totalitate pentru copilul ei, cu o stare psihica buna, care se poate bucura de nasterea lui, nerabdatoare sa fie mama lui, sa-l ingrijeasca asa cum si-a dorit de cand era fetita, care il considera frumos, sanatos, vesel, binevenit in viata ei iar la polul opus, o femeie extenuata, traumatizata de durerile nasterii, prea obosita pentru a intra asa de repede in rolul de mama, un rol care i se pare greu, careia nu stie daca ii va face fata, adesea deprimata, lipsita de energie si bucurie, speriata de aceasta vietate mica ce plange continuu si are mereu nevoie de cate ceva.Copilul gaseste astfel la nastere o mama mai mult sau mai putin “prezenta” langa el, dipusa sau nu sa aiba o relatie cu el ca bebelus, cu nevoile lui, cu suferintele lui. Multe femei considera ca “este prea mic sa simta ceva”, “ca pana la cateva luni, nu are nevoie decat de lapte si scutece uscate”, care ignora sau minimizeaza psihicul copilului, se comporta cu el ca cu un obiect care trebuie curatat, ingrijit si atat…

Alegerea prenumelui

Alegerea prenumelui este alt exemplu de legatura foarte timpurie atat intre mama si copil cat si cu ceilalti membrii ai familiei care de obicei participa la ea. Dar asa cum patronimul este dat de tata, prenumele este ales de mama desi traditia nasilor, parintii spirituali ai copilului se pastreaya si ea, astfel incat cel mai adesea mama pune prenumele care ii place ei iar prenumele nasului sau al nasei va fi cel de-al doilea. In acest mod, copilul se va numi in ordine cu prenumele ales de mama, prenumele nasului si numele de familie dat de tata. De cand sexul copilului este stiut dinaintea nasterii, gratie metodelor ecografice, mama are timp sufficient sa se gandeasca ce nume i-ar placea sa poarte micutul ei. Cand sexul copilului nu era cunoscut dinainte, se “pregateau” un prenume de baietel si unul de fetita. “Ce nume ii vom pune?” este astfel un prilej tocmai bun de a ne gandi la copilasul inca nenascut, de a ni-l imagina pentru a alege un prenume potrivit, de a face legaturi intre generatii, amintindu-ne prenumele bunicului si strabunicului, povestea propriului prenume asa cum o ascultam cand eram mici. Dorinte, planuri, amintiri, toate puse la un loc de parinti si ascultate din interiorul uterului de cel caruia ii sunt destinate!

Alaptarea

Dupa ce cordonul ombilical a fost taiat, copilul si mama au fost despartiti, nu mai sunt acelasi trup putem incepe sa ne gandim la o relatie care incepe intre ei ca intre doua fiinte separate. Dar iata ca desi legatura fizica nu mai este, trecerea catre a fi o fiinta complet separata nu se face brusc. Dupa 9 luni de stat in corpul mamei, dupa un drum mai lung sau mai scurt catre lumea de afara, urmeaza alte luni in bratele mamei, la sanul ei.    Legatura de sange nu mai este dar mama isi hraneste pruncul cu laptele sau. La fel de protejat, de incalzit de corpul mamei, de leganat de mersul ei, de hranit de ea ca si in uter dar in plus cu posibilitatea de a o vedea, de a o privi, de a fi mangaiat…Alte legaturi noi apar. Copilul plange, laptele incepe sa curga, mama se apropie, copilul ii simte mirosul, plansul lui se opreste, manutele se intind catre ea ca o cerere de a fi luat in brate. Apoi in locul sanului si laptelui, in gura micutului vor aparea cuvintele, cele cu care isi cheama mama, cele cu care ii cere ce-si doreste. Rasul si jocul apar si ele continuand firesc tinutul in brate sau leganatul. Legaturile nu dispar, nici nu apar ci doar se transforma. Din dorinta de copil, din emotia de a fi insarcinata, din bucuria primelor miscari simtite inauntru, se contureaza imaginea viitorului bebelus, numele lui, primele lucrusoare cumparate pentru el, primele cantece invatate pentru a-l adormi. Odata facuta trecerea dinauntru in afara, relatiile se departeaza de biologic si se apropie de psihologic, astfel incat ceea ce inainte era o legatura fizica prin cordonul ombilical, apoi prin san devine o legatura fara suport material, prin cuvant, prin afect, prin zambet, prin emotie. In acest mod intelegem ca a hrani copilul, a-l imbraca, a-i cumpara cele necesare nu sunt suficiente si la fel de importante sunt cateva clipe in care mama este cu adevarat in relatie cu copilul, se joaca cu el, il mangaie, ii vorbeste sau doar il priveste. Absenta acestor momente are diferite cauze. Cea mai la indemana, asa cum este ea prezentata de mame, este lipsa timpului, serviciile si grijile care ocupa toata energia si timpul mamei. Mama se departeaza fara sa vrea de copilul ei, avand in minte un copil imaginar, asa cum si-l doreste, asa cum aude de la alte mame. La un moment dat, „vede la copilul ei ceva ce nu-i place, ce o deranjeaza sau compara comportamentul lui cu al altor copii. Suprapunand imaginea copilului real peste cea a copilului dorit de ea, constata ca exista diferente pe care tinde in prima faza sa le reduca. Ne intalnim atunci cu o femeie care vrea sa-si schimbe copilul, sa-i modifice comportamentul, caracteristicile psihologice, sa-l faca mai vioi sau mai linistit, mai ascultator, mai indraznet, mai sociabil. Toate aceste „cereri” sunt strans legate de trecutul ei. Mamele spun: “Eu am fost timida si am suferit mult din cauza asta, nu vrea sa fie si copilul meu la fel”, “Eu am fost indraneata, vorbeam cu toata lumea, copilul meu este prea retras, nu se joaca cu ceilalti copii, se teme de adulti”, “De cand am fost mica mi-am dorit sa cant la pian si n-am avut posibilitatea, macar fetita mea sa cante”.

v     Ce facem cu aceste cereri ale mamelor?

v     Unde este granita dintre dorinta mamei si dorinta / posibilitatea copilului?

v     Poate mama sa-si “vada”, copilul asa cum este, sa-l accepte ca fiind diferit de ea, ca fiinta autonoma, cu propriile capacitati, dorinte, emotii?

v     Sa aiba o relatie autentica cu el dincolo de aceste ambitii, dorinte, vise, planuri?

v     Cum simte mama relatia ei actuala cu copilul?

Astept parerile voastre pe forum! 

Psiholog Anca Munteanu


Taguri:
 
 
 
© 2008 copiii.ro — Sitemap
Linkuri : Alcooltest Contabilitate
Parteneri : Mos Craciun Aer conditionat Terapie Reteta