Fata mosului si fata babei

Era odată un moşneag ş-o babă; şi moşneagul avea o fată, şi baba iar o fată. Fata babei era slută, leneşă, ţīfnoasă şi rea la inimă; dar, pentru că era fata mamei, se alinta cum s-alintă cioara-n laţ, lăsīnd tot greul pe fata moşneagului. Fata moşneagului īnsă era frumoasă, harnică, ascultătoare şi bună la inimă. Dumnezeu o īmpodobise cu toate darurile cele bune şi frumoase. Dar această fată bună era horopsită şi de sora cea de scoarţă, şi de mama cea vitrigă; noroc de la Dumnezeu că era o fată robace şi răbdătoare; căci altfel ar fi fost vai ş-amar de pielea ei.
Fata moşneagului la deal, fata moşneagului la vale; ea după găteje prin pădure, ea cu tăbuieţul īn spate la moară, ea, īn sfīrşit, īn toate părţile după treabă. Cīt era ziulica de mare, nu-şi mai strīngea picioarele; dintr-o parte venea şi-n alta se ducea. Ş-apoi baba şi cu odorul de fiică-sa tot cīrtitoare şi nemulţămitoare erau. Pentru babă, fata moşneagului era peatră de moară īn casă; iar fata ei, busuioc de pus la icoane.
Cīnd se duceau amīndouă fetele īn sat la şezătoare sara, fata moşneagului nu se īncurca, ci torcea cīte-un ciur plin de fuse; iar fata babei īndruga şi ea cu mare ce cīte-un fus; ş-apoi, cīnd veneau amīndouă fetele acasă noaptea tīrziu, fata babei sărea iute peste pīrleaz şi zicea fetei moşneagului să-i deie ciurul cu fusele, ca să-l ţie pănă va sări şi ea. Atunci fata babei, vicleană cum era, lua ciurul şi fuga īn casă la babă şi la moşneag, spuind că ea a tors acele fuse. Īn zadar fata moşneagului spunea īn urmă că acela este lucrul mīnelor sale; căci īndată o apucau de obraz baba şi cu fiică-sa şi trebuia numaidecīt să rămīie pe-a lor. Cīnd venea duminica şi sărbătorile, fata babei era īmpopoţonată şi netezită pe cap, de parc-o linsese viţeii. Nu era joc, nu era clacă īn sat la care să nu se ducă fata babei, iar fata moşneagului era oprită cu asprime de la toate aceste. Ş-apoi, cīnd venea moşneagul de pe unde era dus, gura babei umbla cum umblă meliţa: că fata lui nu ascultă, că-i uşernică, că-i leneşă, că-i soiu rău, că-i laie, că-i bălaie; şi că s-o alunge de la casă; s-o trimită la slujbă, unde ştie, că nu-i de chip s-o mai ţie; pentru că poate să īnnărăvească şi pe fata ei.
Moşneagul, fiind un gură-cască, sau cum īţi vre să-i ziceţi, se uita īn coarnele ei, şi ce-i spunea ea sfīnt era. De inimă, bietul moşneag poate c-ar mai fi zis cīte ceva; dar acum apucase a cīnta găina la casa lui, şi cucoşul nu mai avea nici o trecere; ş-apoi, ia să-l fi pus păcatul să se īntreacă cu didiochiul; căci baba şi cu fiică-sa īl umpleau de bogdaprosti.
Īntr-una din zile, moşneagul, fiind foarte amărīt de cīte-i spunea baba, cheamă fata şi-i zise:
- Draga tatei, iaca ce-mi tot spune mă-ta de tine: că n-o asculţi, că eşti rea de gură şi īnnărăvită şi că nu este de chip să mai stai la casa mea; de-aceea du-te şi tu īncotro te-a īndrepta Dumnezeu, ca să nu se mai facă atīta gīlceavă la casa asa din pricina ta. Dar te sfătuiesc, ca un tată ce-ţi sunt că, orişiunde te-i duce, să fii supusă, blajină şi harnică; căci la casa mea tot ai dus-o cum ai dus-o; c-a mai fost şi mila părinţească la mijloc dar prin străini, Dumnezeu ştie peste ce soiu de sămīnţă de oameni īi da; şi nu ţi-or putea răbda cīte ţi-am răbdat noi.
Atunci biata fată, văzīnd că baba şi cu fiică-sa voiesc cu orice chip s-o alunge, săruta mīna tată-său şi, cu lacrimi īn ochi, porneşte īn toată lumea, depărtīndu-se de casa părintească fără nici o nădejde de īntoarcere!
Şi merse ea cīt merse pe-un drum, pănă ce, din īntīmplare, īi ieşi īnainte o căţeluşă, bolnavă ca vai de capul ei şi slabă de-i numărai coastele; şi cum o văzu pe fată, īi zise:
- Fată frumoasă şi harnică, fie-ţi milă de mine şi mă grijeşte, că ţi-oiu prinde şi eu bine vrodată!
Atunci fetei i se făcu milă şi, luīnd căţeluşa, o spălă şi-o griji foarte bine. Apoi o lăsă acolo şi-şi căută de drum, mulţămită fiind īn suflet că a putut săvīrşi o faptă bună.
Nu merse ea tocmai mult, şi numai iaca ce vede un păr frumos şi īnflorit, dar plin de omizi īn toate părţile. Părul, cum vede pe fată, zice:
- Fată frumoasă şi harnică, grijeşte-mă şi curăţă-mă de omizi, că ţi-oiu prinde şi eu bine vrodată!
Fata, harnică cum era, curăţi părul de uscături şi de omizi cu mare īngrijire şi apoi se tot duce īnainte să-şi caute stăpīn. Şi, mergīnd ea mai departe, numai iaca ce vede o fīntīnă mīlită şi părăsită. Fīntīna atunci zise:
- Fată frumoasă şi harnică, īngrijeşte-mă, că ţi-oiu prinde şi eu bine vrodată!
Fata rīneşte fīntīna şi-o grijeşte foarte bine; apoi o lasă şi-şi caută de drum. Şi, tot mergīnd mai departe, numai iaca ce dă de-un cuptior nelipit şi mai-mai să se risipească. Cuptiorul, cum vede pe fată, zice:
- Fată frumoasă şi harnică, lipeşte-mă şi grijeşte-mă, că poate ţi-oiu prinde şi eu bine vrodată!
Fata, care ştia că de făcut treabă nu cade coada nimănui, īşi suflecă mīnicile, călcă lut şi lipi cuptiorul, īl humuli şi-l griji, de-ţi era mai mare dragul să-l priveşti! Apoi īşi spălă frumuşel mīnile de lut şi porni iarăşi la drum.
Şi mergīnd ea acum şi zi şi noapte, nu ştiu ce făcu, că se rătăci; cu toate aceste, nu-şi pierdu nădejdea īn Dumnezeu, ci merse tot īnainte pănă ce, īntr-una din zile, des-dimineaţă, trecīnd printr-un codru īntunecos, dă de-o poiană foarte frumoasă, şi īn poiană vede o căsuţă umbrită de nişte lozii pletoase; şi cīnd s-apropie de acea casă, numai iaca o babă īntīmpină fata cu blīndeţe şi-i zice:
- Da' ce cauţi prin aceste locuri, copilă, şi cine eşti?
- Cine să fiu, mătuşă? Ia, o fată săracă, fără mamă şi fără tată, pot zice; şi numai Cel-de-sus ştie cīte-am tras de cīnd mama care m-a făcut a pus mīnile pe piept! Stăpīn caut şi, necunoscīnd pe nime şi umblīnd din loc īn loc, m-am rătăcit. Dumnezeu īnsă m-a povăţuit de-am nimerit la casa d-tale şi te rog să-mi dai sălăşluire.
- Sărmana fată! zise bătrīna. Cu adevărat numai Dumnezeu te-a īndreptat la mine şi te-a scăpat de primejdii. Eu sīnt sfīnta Duminică. Slujeşte la mine astăzi şi fii īncredinţată că mīne n-ai să ieşi īn mīinile goale de la casa mea.
- Bine, măicuţă, dar nu ştiu ce trebi am să fac.
- Ia, să-mi lai copilaşii, care dorm acum, şi să-i hrăneşti; apoi să-mi faci bucate; şi, cīnd m-oiu īntoarce eu de la biserică, să le găsesc nici reci, nici fierbinţi, ci cum īs mai bune de mīncat.
Şi, cum zice, bătrīna porneşte la biserică, iară fata suflică mīnicile şi s-apucă de treabă. Īntăi şi-ntăi face lăutoare, apoi iese afară şi īncepe a striga:
- Copii, copii, copii! Veniţi la mama să vă leie!
Şi, cīnd se uită fata, ce să vadă? Ograda se umpluse şi pădurea fojgăia de-o mulţime de bălauri şi de tot soiul de jivine mici şi mari! Īnsă, tare īn credinţă şi cu nădejdea la Dumnezeu, fata nu se sparie; ci le ia pe cīte una şi le lăie şi le īngrijeşte cīt nu se poate mai bine. Apoi s-apucă de făcut bucate, şi cīnd a venit sfīnta Duminică de la biserică şi a văzut copiii lăuţi frumos şi toate trebile bine făcute, s-a umplut de bucurie; şi după ce-a şezut la masă, a zis fetei să se suie īn pod şi să-şi aleagă de-acolo o ladă, care a vre ea, şi să şi-o ieie ca simbrie; dar să n-o deschidă păn-acasă, la tată-său. Fata se suie īn pod şi vede acolo o mulţime de lăzi: unele mai vechi şi mai urīte, altele mai nouă şi mai frumoase. Ea īnsă, nefiind lacomă, ş-alege pe cea mai veche şi mai urītă dintre toate. Şi cīnd se dă cu dīnsa jos, sfīnta Duminică cam īncreţeşte din sprincene, dar n-are īncotro. Ci binecuvīntează pe fată, care īşi ie lada şi se īntoarnă spre casa părintească cu bucurie, tot pe drumul de unde venise.
Cīnd, pe drum, iaca cuptiorul grijit de dīnsa era plin de plăcinte crescute şi rumenite. Şi mănīncă fata la plăcinte, şi mănīncă, hăt bine; apoi īşi mai ie cīteva la drum şi porneşte.
Cīnd, mai īncolo, numai iaca fīntīna grijită de dīnsa era plină pănă-n gură cu apă limpede cum īi lacrima, dulce şi rece cum īi gheaţa. Şi pe colacul fīntīnei erau două pahare de argint, cu care a băut la apă pănă s-a răcorit. Apoi a luat paharele cu sine şi a pornit īnainte.
Şi mergīnd mai departe, iaca părul grijit de dīnsa era īncărcat de pere, galbene ca ceara, de coapte ce erau, şi dulci ca mierea. Părul, văzīnd pe fată, şi-a plecat crengile-n jos; şi ea a mīncat la pere şi ş-a luat la drum cīte i-a trebuit.
De-acolo mergīnd mai departe, iaca, se īntīlneşte şi cu căţeluşa, care acum era voinică şi frumoasă, iară la gīt purta o salbă de galbeni pe care a dat-o fetei, ca mulţămită pentru că a căutat-o la boală. Şi de aci, fata, tot mergīnd īnainte, a ajuns la tată-său. Moşneagul, cīnd a văzut-o, i s-a umplut ochii de lacrimi şi inima de bucurie. Fata atunci scoate salba şi paharele cele de argint şi le dă tătīne-său; apoi deschizīnd lada īmpreună, nenumărate herghelii de cai, cirezi de vite şi turme de oi iese din ea, īncīt moşneagul pe loc a īntinerit, văzīnd atītea bogăţii! Iară baba a rămas opărită şi nu ştia ce să facă de ciudă. Fata babei şi-a luat inima-n dinţi şi a zis:
- Las', mamă, că nu-i pradată lumea de bogăţii; mă duc să-ţi aduc eu şi mai multe.
Şi cum zice, porneşte cu ciudă, trăsnind şi plesnind. Merge şi ea cīt merge, tot pe acest drum, pe unde fusese fata moşneagului; se īntīlneşte şi ea cu căţeluşa cea slabă şi bolnavă; dă şi ea de părul cel ticsit de omide, de fīntīna cea mīlită şi seacă şi părăsită, de cuptiorul cel nelipit şi aproape să se risipească; dar cīnd o roagă şi căţeluşa, şi părul, şi fīntīna, şi cuptiorul să se īngrijească de dīnsele, ea le răspundea cu ciudă şi cu bătaie de joc:
- Da' cum nu!? că nu mi-oiu feşteli cu mīnuţele tătucuţei şi a mămucuţei! Multe slugi aţi avut ca mine?
Atunci, cu toatele, ştiind că mai uşor ar pute căpăta cineva lapte de la o vacă stearpă decīt să te īndatorească o fată alintată şi leneşă, au lăsat-o să-şi urmeze drumul īn pace şi n-au mai cerut de la dīnsa nici un ajutor. Şi mergīnd ea tot īnainte, au ajuns apoi şi ea la sfīnta Duminică; dar şi aici s-a purtat tot hursuz, cu obrăznicie şi prosteşte. Īn loc să facă bucatele bune şi potrivite şi să leie copiii sfintei Duminici cum i-a lăuat fata moşneagului de bine, ea i-a opărit pe toţi, de ţipau şi fugeau nebuni de usturime şi durere. Apoi bucatele le-au făcut afumate, arse şi sleite, de nu mai era de chip să le poată lua cineva īn gură; şi cīnd a venit sfīnta Duminică de la biserică, şi-a pus mīnile-n cap de ceea ce-a găsit acasă. Dar sfīnta Duminică, blīndă şi īngăduitoare, n-a vrut să-şi puie mintea c-o sturlubatecă şi c-o leneşă de fată ca aceasta; ci i-a spus să se suie īn pod, să-şi aleagă de-acolo o ladă, care i-o plăcea, şi să se ducă īn plata lui Dumnezeu. Fata atunci s-a suit şi ş-a ales lada cea mai nouă şi mai frumoasă; căci īi plăcea să ieie cīt de mult şi ce-i mai bun şi mai frumos, dar să facă slujbă bună nu-i plăcea. Apoi, cum se dă jos din pod cu lada, nu se mai duce să-şi ieie ziua bună şi binecuvīntare de la sfīnta Duminică, ci porneşte ca de la o casă pustie şi se tot duce īnainte; şi mergea de-i pīrīiau călcīiele, de frică să nu se răzgīndească sfīnta Duminică să pornească după dīnsa, s-o ajungă şi să ieie lada.
Şi cīnd ajunge la cuptior, frumoase plăcinte erau īntr-īnsul! Dar cīnd s-apropie să ieie dintr-īnsele şi să-şi prindă pofta, focul o arde şi nu poate lua. La fīntīnă, aşişderea: păhăruţele de argint, nu-i vorbă, erau, şi fīntīna plină cu apă pănă-n gură; dar cīnd a vrut fata să puie mīna pe pahar şi să ieie apă, paharele pe loc s-au cufundat, apa din fīntīnă īntr-o clipă a secat, şi fata de sete s-a uscat! Cīnd prin dreptul părului, nu-i vorbă, că parcă era bătut cu lopata de pere multe ce avea, dar credeţi c-a avut parte fata să guste vro una? Nu, căci părul s-a făcut de-o mie de ori mai nalt de cum era, de-i ajunsese crengile la nouri! Ş-atunci, scobeşte-te, fata babei, īn dinţi! Mergīnd mai īnainte, cu căţeluşa īncă s-a īntīlnit; salbă de galbeni avea şi acum la gīt; dar cīnd a vrut fata să i-o ieie, căţeluşa a muşcat-o de i-a rupt degetele şi n-a lăsat-o să puie mīna pe dīnsa. Īşi muşca fata acum degetele mămucuţei şi ale tăţucuţei de ciudă şi de ruşine, dar n-avea ce face. Īn sfīrşit, cu mare ce a ajuns ea şi acasă, la mă-sa, dar şi aici nu le-au ticnit bogăţia. Căci, deschizīnd lada, o mulţime de bălauri au ieşit dintr-īnsă şi pe loc au mīncat pe babă, cu fată cu tot, de parcă n-au mai fost pe lumea asta, şi apoi s-au făcut bălaurii nevăzuţi cu ladă cu tot.
Iar moşneagul a rămas liniştit din partea babei şi avea nenumărate bogăţii; el a măritat-o pe fiică-sa după un om bun şi harnic. Cucoşii cīntau acum pe stīlpii porţilor, īn prag şi īn toate părţile; iar găinile nu mai cīntau cucoşeşte la casa moşneagului, să mai facă a rău; c-apoi atunci nici zile multe nu mai aveau. Numai atīt, că moşneagul a rămas pleşuv şi spetit de mult ce-l netezise baba pe cap şi de cercat īn spatele lui cociorva, dacă-i copt mălaiul.


 
 
 
© 2008 copiii.ro — Sitemap
Linkuri : Alcooltest Contabilitate
Parteneri : Mos Craciun Aer conditionat Terapie Reteta