Povestea porcului

Cica era odata o baba si un mosneag: mosneagul de-o suta de ani, si baba de nouazeci; si amundoi batrīnii acestia erau albi ca iarna si posomorīti ca vremea cea rea din pricina ca nu aveau copii. Si, Doamne! tare mai erau doriti sa aiba macar unul, caci, cīt era ziulica si noaptea de mare, sedeau singurei ca cucul si le tiuia urechile, de urīt ce le era. Si apoi, pe līnga toate aceste, nici vreo scofala mare nu era de dīnsii: un bordeiu ca vai de el, niste toale rupte, asternute, pe laiti, si atīta era tot. Ba, de la o vreme īncoace, urītul īi mīnca si mai tare, caci tipenie de om nu li deschidea usa; parca erau bolnavi de ciuma, sarmanii!

Īn una din zile, baba ofta din greu si zise mosneagului:

- Doamne, mosnege, Doamne! De cīnd sīntem noi, īnca nu ne-a zis nime tata si mama! Oare nu-i pacat de Dumnezeu ca mai traim noi pe lumea asta? Caci la casa fara de copii nu cred ca mai este vrun Doamne-ajuta!

- Apoi, da, mai baba, ce putem noi face īnaintea lui Dumnezeu?

- Asa este, mosnege, vad bine; dar, pana la una, la alta, stii ce-am gīndit eu asta-noapte?

- Stiu, mai baba, daca mi-i spune.

- Ia mīne dimineata, cum s-a amiji de ziua, sa te scoli si sa apuci īncotro-i vedc cu ochii; si ce ti-a iesi īnainte īntai si-ntai, dar a fi om, da’ serpe, da’, īn sfīrsit, orice alta jivina a fi, pune-o īn traista si o ada acasa; vom creste-o si noi cum vom putc, si acela sa fie copilul nostru.

Mosneagul, satul si el de-atīta singuratate si dorit sa aiba copii, se scoala a doua zi des-dimineata, īsi ic transta īn bat si face cum i-a zis baba… Porneste el si se duce tot īnainte pe niste ponoare, pana ce da peste un bulhac. Si numai iaca ca vede īn bulhac o scroafa cu doisprezece purcei, care sedeau tologiti īn glod si se paleau la soare. Scroafa, cum vede pe mosneag ca vine asupra ei, īndata īncepe a grohai, o rupe la fuga, si purceii dupa dīnsa. Numai unul, care era mai ogīrjit, mai rapanos si mai rapciugos, neputīnd iesi din glod, ramase pe loc.

Mosneagul degraba īl prinde, īl baga īn traista, asa plin de glod si de alte podoabe cum era, si porneste cu dīnsul spre casa.

- Slava tie, Doamne! zise mosneagul, ca pot sa duc si babei mele o mīngīiere! Mai stiu eu? Poate ori Dumnezeu, ori dracul i-a dat īn gīnd ieri noapte de una ca asta.

Si cum ajunge-acasa, zice:

- Iaca, mai, babusca, ce odor ti-am adus eu! Numai sa-ti traiasca! Un baiet ochios, sprincenat si frumusel de nu se mai poate. Īti samana tie, rupta bucatica!… Acum pune de lautoare si grijeste-l cum stii tu ca se grijesc baietii; ca, dupa cum vezi, īi cam colbait, mititelul!

- Mosnege, mosnege! zise baba, nu rīde, ca si acesta-i faptura lui Dumnezeu, ca si noi… Ba poate… si mai nevinovat, sarmanul!

Apoi, sprintena ca o copila, face degraba lesie, pregateste de scaldatoare si, fiindca stia bine treaba mositului, la purcelul, īl scalda, īl trage frumusel cu untura din opait pe la toate īncheieturile, īl strīnge de nas si-l sumuta, ca sa nu se dioache odorul. Apoi īl peaptana si-l grijeste asa de bine, ca peste cīteva zile īl scoate din boala; si cu tarīte, cu cojite, purcelul īncepe a se īnfiripa si a creste vazīnd cu ochii, de-ti era mai mare dragul sa te uiti la el. Iara baba nu stia ce sa mai faca de bucurie ca are un baiet asa de chipes, de hazliu, de gras si īnvalit ca un pepene. Sa-i fi zis toata lumea ca-i urīt si obraznic, ea tinea una si buna, ca baiet ca baietul ei, nu mai este altul! Numai de-un lucru era baba cu inima jignita: ca nu putea sa le zica tata si mama.

Īntr-una din zile, mosneagul voieste a merge la tīrg sa mai cumpere cīte ceva.

- Mosnege, zise baba, nu uita sa aduci si niste roscove pentru ist baiet, ca tare-a fi dorit, mititelul!

- Bine, mai baba. Dar īn gīndul sau: “Da’ mīnca-l-ar brīnca sa-l manīnce, surla, ca mult ma mai īnadusi cu dīnsul. De-am avc pīne si sare pentru noi, da’ nu sa-l mai īndop si pe dīnsul cu bunatati… Cīnd m-as potrivi eu babei la toate cele, apoi as lua cīmpii!"

Īn sfīrsit, mosneagul se duce la tīrg, tīrguieste el ce are de tīrguit, si, cīnd vine acasa, baba īl īntreaba, ca totdeauna:

- Ei, mosnege, ce mai stii de pe la tīrg?

- Ce sa stiu, mai baba? Ia, nu prea bune vesti: īmparatul vrea sa-si marite fata.

- Si asta-i veste rea, mosnege?

- D-apoi īngaduieste putin, mai baba, ca nu-i numa atīta ca, de ce-am auzit eu, mi s-a suit parul īn vīrful capului. Si cīnd ti-oiu spune pana la sfīrsit, cred ca ti s-a īncrīncena si tie carnea pe tine.

- Da’ de ce, mosnege? Vai de mine!

- D-apoi, iaca de ce, mai baba, asculta: Īmparatul a dat de stire, prin crainicii sai, īn toata lumea ca oricine s-a afla sa-i faca, de la casa aceluia si pana la curtile īmparatesti, un pod de aur pardosit cu petre scumpe si fel de fel de copaci, pe de-o parte si pe de alta, si īn copaci sa cīnte tot felul de paseri, care nu semai afla pe lumea asta, aceluia īi da fata; ba cica-i mai da si jumatate din īmparatia lui. Iara cine s-a bizui sa vie ca s-o ceara de nevasta si n-a izbuti sa faca podul, asa cum ti-am spus, aceluia pe loc īi taie capul. Si cica pana acum o multime de feciori de crai si de īmparati, cine mai stie de pe unde, au venit, si nici unul din ei n-a facut vreo isprava; si īmparatul, dupa cum s-a hotarīt, pe toti i-a taiat, fara crutare, de li plīnge lumea de mila. Apoi, mai baba, ce zici? bune vesti sunt aceste? Ba si īmparatul cica s-a bolnavit de suparare!

- Of! mosnege, of! boala īmparatilor e ca sanatatea noastra! Numai despre fetii de īmparat, ce mi-ai spus, mi se rupe inima din mine, ca mare jale si alean or fi mai ducīnd mamele lor pentru dīnsii! Mai bine ca al nostru nu poate vorbi si nu-l duce capul, ca pe altii… la atītea iznoave.

- Bune-s si acestea, mai baba; da’ buna ar fi si aceea cīnd ar avc cineva un fecior care sa faca podul si sa ieie pe fata īmparatului, ca stiu c-ar īncaleca pe nevoie si, Doamne! mare slava ar mai dobīndi īn lume!

Cīnd vorbeau batrīnii, purcelul sedea īn culcus, īntr-un cotlon sub vatra, cu rītul īn sus, si uitīndu-se tinta īn ochii lor, asculta ce spun ei si numai pufnea din cīnd īn cīnd. Si cum se sfatuiau batrīnii, ei īnde ei, despre aceastea, numai iaca se aude sub vatra: "Tata si mama! eu īl fac." Baba atunci a ametit de bucurie, mosneagul īnsa, gīndind ca-i Uciga-l crucea, s-a spariet si, uimit, se uita prin bordeiu īn toate partile, sa vada de unde a iesit acel glas; dar, nevazīnd pe nime, si-a mai venit īn sine. Īnsa godacul iar a strigat:

- Tata, nu te īnfricosa, ca eu sunt! Ci trezeste pe mama si du-te la īmparatul de-i spune ca eu īi fac podul.

Mosneagul atunci zice īngaimat:

- D-apoi ai sa-l poti face, dragul tatei?

- Despre asta n-aibi grija, tata, ca esti cu mine. Numai du-te si vesteste īmparatul ce-am spus eu!

Baba, atunci, venindu-si īn sine, saruta baietul si-i zise:

- Dragul mamei, drag! Nu-ti pune viata īn primejdie, si pe noi sa ne lasi, tocmai acum, straini, cu inima arsa si fara nici un sprijin!

- Nu te īngriji, mamuca, de feliu; ca traind si nemurind ai sa vezi cine sunt eu.

Atunci mosneagul, nemaiavīnd ce zice, īsi peaptana barba frumos, ic toiagul batrīnetelor īn mīna, apoi iese din casa si porneste spre īmparatie, si cum ajunge īn tīrg, se duce cu peptul deschis drept la palatul īmparatului. Un strajer, cum vede pe mosneag ca sta pe-acolo, īl īntreaba:

- Da' ce vrei, mosule?

- Ia, am treaba cu īmparatul; feciorul meu se prinde ca i-a face podul.

Strajerul, stiind porunca, nu mai lungeste vorba, ci ic mosneagul si-l duce īnaintea īmparatului. Īmparatul, vazīnd pe mosneag, īl īntreaba:

- Ce voiesti de la mine, mosule?

- Sa traiti multi ani cu bine, luminate si preaputernice īmparate! Fecioru-meu, auzind ca aveti fata de maritat, m-a trimis, din partea lui, ca sa aduc la cunostinta mariei-voastre ca el, cica, poate sa va faca podul.

- Daca poate sa-l faca, faca-l, mosnege; si atunci fata si jumatate din īmparatia mea ale lui sa fie. Iara de nu, atunci… poate-i fi auzit ce-au patit altii, mai de vita decīt dīnsul !? Daca te prinzi asa, apoi mergi de-ti ada feciorul īncoace. Iara de nu, cauta-ti de drum si nu umbla cu gargaunii īn cap.

Mosneagul, auzind aceste chiar din gura īmparatului, se pleaca pana la pamīnt; apoi iese si porneste spre casa, ca sa-si aduca feciorul. Si, cum ajunge acasa, spune fecioru-sau ce a zis īmparatul. Purcelul atunci, plin de bucurie, īncepe a zburda prin bordeiu, da un ropot pe sub laiti, mai rastoarna cīteva oale cu rītul si zice:

- Haidem, tatuca, sa ma vada īmparatul!

Baba, atunci, īncepe a boci si a zice:

- Sa vede ca eu nu mai am parte īn lumea asta de nimica! Pana acum m-am chinuit de l-am crescut si l-am scos din toata nevoia, si acum… parca vad c-am sa ramān fara de dīnsul! Si, tot bocind ea, o apuca lesin de suparare.

Iar mosneagul, de cuvīnt; pune cusma pe cap, o īndeasa pe urechi, īsi ic toiagul īn mīna, iese din casa si zice:

- Hai cu tata, baiete, s-aducem nora mīne-ta.

Purcelul, atunci, de bucurie, mai da un ropot pe sub laiti, apoi se ic dupa mosneag si, cīt colc, mergea īn urma lui, grohaind si musluind pe jos, cum e treaba porcului. Abic ajung ei la portile palatului īmparatesc, si strajerii, cum īl vad, īncep a se uita unul la altul si a bufni de rīs.

- Da' ce-i acesta, mosule? zise unul din ei.

- D-apoi acesta mi-e feciorul, care se prinde c-a face podul īmparatului.

- Doamne, mosule, Doamne! multa minte īti mai trebuie! zise un strajer batrīn; se vede ca ti-ai urīt zilele!

- Apoi da, ce-i scris omului īn frunte-i pus, si tot de-o moarte are sa moara cineva.

- D-ta, mosule, cum vedem noi, cauti pricina ziua-miaza-mare, cu lumīnare, zisera strajerii.

- D-apoi asta nu va priveste de d-voastra; ia, mai bine paziti-va gura si dati de stire īmparatului c-am venit noi, raspunse mosneagul.

Strajerii, atunci, se uita lung unul la altul si strīng si ei din umere, apoi unul din ei vesteste īmparatului despre venirea noilor petitori, mosneagul cu purcelul sau! Atunci īmparatul īi chema īnaintea sa. Mosneagul, cum intra, se pleaca pana la pamīnt si sta la usa, smerit. Iara purcelul calca īnainte pe covoare, grohaind, si īncepe a muslui prin casa.

Atunci īmparatul, vazīnd asa mare obraznicie, pe de-o parte i-a venit a rīde, iara pe de alta se tulbura grozav si zise:

- Da' bine, mosule, cīnd ai venit īn cela rīnd, parca erai īn toata mintea; dar acum unde te visezi, de umbli cu porci dupa tine? Si cine te-a pus la cale sa ma iei tocmai pe mine īn bataie de joc?

- Fereasca Dumnezeu! īnaltate īmparate, sa cuget eu, om batrīn, la una ca asta! D-apoi, sa avem iertare luminarea-voastra, ca acesta mi-i flacaul, despre care v-am spus mai daunazi ca m-a tramis la maria-voastra, daca va mai aduceti aminte.

- Si el are sa-mi faca podul?

- D-apoi asa nadajduim īn Dumnezeu, ca chiar el, maria-ta!

- Hai! ie-ti porcul de-aici si iesi afara! Si daca pana mīne dimineata n-a fi podul gata, mosnege, are sa-ti steie capul unde-ti stau talpele. Īntelesu-m-ai?

- Milostiv este Cel-de-sus, maria-voastra! Iara daca s-a īntāmpla, - sa nu banuiti, puternice īmparate! - dupa dorinta luminarii-voastre, apoi atunci sa ne trimiteti copila acasa.

Si zicīnd aceste, se pleaca dupa obiceiu, īsi ic purcelul, iese si porneste spre casa, urmat de cītiva ostasi, īn paza carora l-a dat īmparatul pana a doua zi, ca sa vada ce poate fi una ca asta. Caci multa vorba, mult rīs si mare nedumerire se mai facuse la palat si īn toate partile despre o astfel de batjocura nemaipomenita.

Si, catra sara, ajungīnd mosneagul si cu purcelul acasa, pe baba o si apuca un tremur, de spaima, si īncepe a se vaicara si a zice:

- Vai de mine, mosnege! da' ce foc mi-ai adus la casa? Mie ostasi īmi trebuiesc?

- Īnca mai ai gura sa īntrebi?! acestea-s faptele tale; m-am luat dupa capul tau cel sec si m-am dus pe coclauri sa-ti aduc copii de suflet. Si acum, iaca īn ce chichion am īntrat! Ca n-am adus eu ostasii, ci ei m-au adus pe mine. Si capului meu se vede ca pana mīne dimineata i-a fost scris sa mai steie unde sta!

Purcelul īnsa umbla musluind prin casa dupa mīncare si nici grija n-avea despre īncurcala ce facuse. Mosnegii s-au ciondanit cīt s-au mai ciondanit si, cīt erau ei de īngrijiti, despre ziua au adormit. Iara purcelul atunci s-a suit binisor pe laita, a spart o fereastra de bardahan si, suflīnd o data din nari, s-au facut ca doua suluri de foc, de la bordeiul mosneagului, care acum nu mai era bordeiu, si pana la palatul īmparatului. Si podul, cu toate cel poruncite, era acum gata. Iara bordeiul mosneagului se prefacuse īntr-un palat mult mai stralucitor decīt al īmparatului! Si, deodata, baba si mosneagul se trezesc īmbracati īn porfira īmparateasca, si toate bunatatile de pe lume erau acum īn palaturile lor. Iara purcelul zburda si se tologea numai pe covoare, īn toate partile.

Tot īn acea vreme, si la īmparatie strasnica zvoana s-a facut, si īnsusi īmparatul cu sfetnicii sai, vazīnd aceasta mare minune, grozav s-au spariet, si temīndu-se īmparatul sa nu i se īntīmple ceva de rau, a facut sfat si a gasit cu cale sa deie fata dupa feciorul mosneagului si de īndata a si trimis-o. Caci si īmparatul, cīt era de īmparat, le daduse acum toate pe una, si nici macar aceea nu era buna: frica!

Nunta n-a mai facut, caci cu cine era s-o faca? Fata īmparatului, cum a ajuns la casa mirelui, i-au placut palaturile si socrii. Iar cīnd a dat cu ochii de mire, pe loc a īncremenit, dar mai pe urma, strīngīnd ea din umere, a zis īn inima sa:

"Daca asa au vrut cu mine parintii si Dumnezeu, apoi asa sa ramīie". Si s-a apucat de gospodarie.

Purcelul toata ziua musluia prin casa, dupa obiceiul sau, iar noaptea, la culcare, lepada pelea cea de porc si ramīnea un fecior de īmparat foarte frumos! Si n-a trecut mult, si nevasta lui s-a deprins cu dīnsul, de nu-i mai era acum asa de urīt ca dintai.

La vro saptamīna, doua, tīnara īmparateasa, cuprinsa de dor, s-a dus sa-si mai vada parintii; iara pe barbat l-a lasat acasa, caci nu-i da mīna sa iasa cu dīnsul. Parintii cum au vazut-o, s-au bucurat cu bucurie mare, si, īntrebīnd-o despre gospodarie si barbat, ea a spus tot ce stia. Atunci īmparatul a īnceput s-o sfatuiasca, zicīnd:

- Draga tatei! Sa nu cumva sa te īmpinga pacatul sa-i faci vrun neajuns, ca sa nu patesti cumva vreo nenorocire! Caci, dupa cum vad eu, omul acesta, sau ce-a fi el, are mare putere. Si trebuie sa fie ceva neīnteles de mintea noastra, de vreme ce au facut lucruri peste puterea omeneasca!

Dupa aceasta au iesit amundoua īmparatesele īn gradina ca sa se primble. Si aici, mama sfatui pe fata cu totul de alt fel:

- Draga mamei, ce fel de viata ai sa mai duci tu daca nu poti iesi īn lume cu barbatul tau? Eu te sfatuiesc asa: sa potrivesti totdeauna sa fie foc zdravan īn soba si cīnd a adormi barbatu-tau, sa ieie pelea cea de porc si s-o dai īn foc, ca sa arda, si atunci ai sa te mīntui de dīnsa!

- Ca bine zici, mama! iaca, mie nu mi-a venit īn cap una ca asta.

Si cum s-a īntors īmparateasa cea tīnara sara acasa, a poruncit sa-i faca un foc bun īn soba. Si, cīnd dormea barbatu-sau mai bine, ea a luat pelea cea de porc, de unde o punea el, si a dat-o pe foc! Atuncii perii de pe dīnsa au īnceput a pīrīi si pielea a sfīrīi, prefacīndu-se īn cioric ars si apoi īn scrum; si s-a facut īn casa o duhoare asa de grozava īncīt barbatul pe loc s-a trezit īnspaimīntat, a sarit drept īn picioare si s-a uitat cu jale īn soba. Si, cīnd a vazut aceasta mare nenorocire, a lacrimat, zicīnd:

- Alei! femeie nepriceputa! Ce-ai facut? De te-a īnvatat cineva, rau ti-a priit, iara de-ai facut-o din capul tau, rau cap ai avut!

Atunci ea deodata s-a vazut īncinsa peste mijloc cu un cerc zdravan de fer. Iara barbatu-sau i-a zis:

- Cīnd voiu pune eu mīna mea cea dreapta pe mijlocul tau, atunci sa plesneasca cercul acesta, si numai atunci sa se nasca pruncul din tine, pentru ca ai ascultat de sfaturile altora, de ai nenorocit si cazaturile ieste de batrīni, m-ai nenorocit si pe mine si pe tine deodata! Si daca vei avea cīndva nevoie de mine, atunci sa stii ca ma cheama Fat-Frumos si sa ma cauti la Manastirea-de-Tamīie.

Cum a sfīrsit de zis aceste, deodata s-a stīrnit un vīnt naprasnic, si venind un vīrtej īnfricosat, a ridicat pe ginerele īmparatului īn sus si s-a facut nevazut. Atunci podul cel minunat īndata s-a stricat si s-a mistuit, de nu se stie ce s-a facut. Iara palatul īn care sedeau mosnegii si cu nora, cu toate bogatiile si podoabele din el, s-a schimbat iarasi īn saracaciosul bordeiu al mosneagului, de mai nainte. Atunci batrīnii, vazīnd asta mare nenorocire si pe nora lor īn asa hal, au īnceput a o mustra, cu lacrimile īn ochi, si a-i zice cu asprime sa se duca unde stie, ca ei n-au cu ce s-o tie.

Ea, vazīndu-se acum asa de nenorocita si horopsita, ce sa faca si īncotro s-apuce? Sa se duca la parinti? Se temea de asprimea tata-sau si de sugubata defaimare a oamenilor; sa ramīie pe loc? Nu avea cele trebuitoare si-i era lehamite de mustrarile socrilor. Īn sfīrsit, s-a hotarīt a se duce īn toata lumea, sa-si caute barbatul. Si hotarīndu-se astfel, a zis Doamne-ajuta! si a pornit īncotro a vazut cu ochii. Si a mers ea, a mers tot īnainte, prin pustiuri, un an de zile, pana ce a ajuns īntr-un loc salbatic si cu totul necunoscut. Si aici, vazīnd o casuta tupilata si acoperita cu muschiu, care marturisea despre vechimea ei, a batut la poarta. Atunci se aude dinlauntru un glas de femeie batrīna, zicīnd:

- Cine-i acolo?

- Eu sunt, un drumet ratacit.

- De esti om bun, aproape de chilioara mea; iara de esti om rau, departe de pe locurile aceste, ca am o catea cu dinti de otel, si, de i-oiu da drumul, te face mii si farīme!

- Om bun, maicuta!

Atunci i se deschide poarta si drumeata īntra īnlauntru.

- Da’ ce vīnt te-a adus si cum ai putut razbate prin aceste locuri, femeie, hai? Ca pasere maiastra nu vine pe aici, necum om pamīntean.

Atunci drumeata a oftat din greu si a zis:

- Ia, pacatele mele m-au adus, maicuta. Caut Manastirea-de-Tamīie si nu stiu īn care parte a lumei se afla!

- Se vede ca tot mai ai oleaca de noroc de ai nimerit tocmai la mine. Eu sīnt sfīnta Mercuri, de-i fi auzit de numele meu.

- De nume am auzit, maicuta, dar ca te afli īn lumea asta, nici prin cap nu mi-a trecut vreodata.

- Vezi? Tot de noroc sa se plīnga omul!

Apoi sfīnta Mercuri a strigat o data cu glas puternic, si pe loc s-au adunat toate jivinile din īmparatia ei; si, īntrebīndu-le despre Manastirea-de-Tamīie, au raspuns toate deodata ca nici n-au auzit macar pomenindu-se de numele ei. Sfīnta Mercuri, auzind aceste, s-a aratat cu mare parere de rau, dar, neavīnd nici o putere, a dat drumetei un corn de prescura si un paharut de vin, ca sa-i fie pentru hrana la drum; si i-a mai dat īnca o furca de aur, care torcea singura, si i-a zis cu binisorul: “Pastreaz-o, ca ti-a prinde bine la nevoie". Apoi a īndreptat-o la sora-sa cea mai mare, la sfīnta Vineri.

Si drumeata, pornind, a mers iar un an de zile prin locuri salbatice si necunoscute, pana ce cu mare greu ajunse la sfīnta Vineri. Si aici i s-a īntīmplat ca si la sfīnta Mercuri; numai ca sfīnta Vineri i-a mai dat si ea un corn cu prescura, un paharut de vin si o vīrtelnita de aur care depana singura; si a īndreptat-o si ea cu multa bunatate si blīndeta la sara-sa cea mai mare, la sfīnta Duminica. Si de aici drumeata, pornind chiar īn acea zi, a mers iarasi un an de zile prin niste pustietati si mai grozave decīt cele de pana aici. Si fiind īnsarcinata pe al treile an, cu mare greutate a putut sa ajunga si pana la sfīnta Duminica. Si sfīnta Duminica a primit-o cu aceeasi rīnduiala si tot asa de bine ca si surorile sale. Si, facīndu-i-se mila de aceasta nenorocita si struncinata fiinta, a strigat si sfīnta Duminica o data, cīt a putut, si īndata s-au adunat toate vietatile: cele din ape, cele de pe uscat si cele zburatoare. Si atunci ea le-a īntrebat cu tot dinadinsul daca stie vreuna din ele īn care parte a lumei se afla Manastirea-de-Tamāie. Si toate au raspuns, ca dintr-o singura gura, ca nu li s-au īntīmplat sa auda macar vorbindu-se vreodata despre aceasta. Atunci sfīnta Duminica a oftat din adīncul inimei, s-a uitat galis la nenorocita drumeata si i-a zis:

- Se vede ca vrun blastam a lui Dumnezeu, sau altaceva, asa trebuie sa fie, de nu ai parte de ceea ce cauti, fiica mea! Ca aici este capatul unei lumi necunoscute īnca si de mine, si oricīt ai voi tu si oricare altul sa mai mearga īnainte de aici, este cu neputinta.

Si atunci, numai iaca un ciocīrlan schiop se vede viind, cīt ce putea: si, sovīlc, sovīlc, sovīlc! Se īnfatiseaza īnaintea sfintei Duminici. Atunci ea īl īntreaba si pe acesta:

- Tu, ciocīrlane, nu cumva stii unde se afla Manastirea-de-Tamīie?

- Da’ cum sa nu stiu, stapīna? Ca doar pe-acolo m-a purtat dorul, de mi-am frīnt piciorul.

- Daca-i asa, apoi acum īndata ic pe aceasta femeie, du-o numaidecīt acolo, cum īi sti tu, si povatuieste-o cum a fi mai bine.

Atunci ciocīrlanul, oftīnd, a raspuns cu smerenie:

- Ma supun cu toata inima la slujba mariei-voastre, stapīna, desi este foarte cu anevoie de mers pana acolo.

Apoi sfīnta Duminica a dat si ea drumetei un corn de prescura si un paharut de vin, ca sa-i fie pentru hrana pana la Manastirea-de-Tamīie; si i-a mai dat o tipsie mare de aur si o closca tot de aur, batuta cu petre scumpe, si cu puii tot de aur, ca sa-i prinda bine la nevoie; si apoi a dat-o pe sama ciocīrlanului, care īndata a si pornit sovīlcaind. Si cīnd ciocīrlanul pe jos, cīnd drumeata pe sus, cīnd ea pe jos, cīnd el pe sus. Si cīnd biata drumeata nu mai putea nici pe sus, nici pe jos, atunci īndata ciocīrlanul o pua pe aripioarele sale si o ducea. Si tot asa mergīnd ei īnca un an de zile, cu mare greutate si cu zdruncen, au trecut peste nenumarate tari si mari, si prin codri si pustietati asa de īngrozitoare, īn care fojgaiau balauri, aspide veninoase, vasiliscul cel cu ochi farmacatori, vidre cīte cu douazeci si patru de capete si alta multime nenumarata de gīnganii si jiganii īnspaimīntatoare, care stateau cu gurile cascate, numai si numai sa-i īnghita; despre a caror lacomie, viclenie si rautate nu-i cu putinta sa povesteasca limba omeneasca.

Si, īn sfīrsit, dupa atīta amar de truda si primejdii, cu mare ce au izbutit sa ajunga la gura unei pesteri. Aici calatoarea s-a suit iarasi pe aripile ciocīrlanului, din care abia mai putea fīlfīi, si el si-a dat drumul cu dīnsa pe o alta lume, unde era un raiu, si nu altaceva!

- Iaca Manastirea-de-Tamīie! zise ciocīrlanul. Aici se afla Fat-Frumos, pe care īl cauti tu de-atīt amar de vreme. Nu cumva ti-i cunoscut ceva pe aici?

Atunci ea, desi īi fugeau ochii de atītea straluciri, se uita mai cu bagare de sama si īndata cunoaste podul cel minunat din ceea lume si palatul īn care traise ea cu Fat-Frumos asa de putin, si īndata i se umplura ochii de lacrimi de bucurie.

- Mai stai! si nu te bucura asa degraba, ca īnca esti nemernica pe aceste locuri si tot n-ai scapat de primejdii, zise ciocīrlanul.

Īi arata apoi o fīntīna, unde trebuia sa se duca trei zile de-a rīndul; īi spune cu cine are sa se īntīlneasca si ce sa vorbeasca; o povatuieste ce sa faca, rīnd pe rīnd, cu furca, cu vīrtelnita, cu tipsia si cu closca cu puii de aur, daruite ei de cele trei surori: sfīnta Mercuri, sfīnta Vineri si sfīnta Duminica.

Apoi, luīndu-si ziua buna de la calatoarea īncredintata lui, iute se īntoarna īnapoi, zburīnd neīncetat de frica sa nu-i mai rupa cineva si celalalt picior. Iara nemernica drumeata, lacrimīnd, īl petrecea cu ochii īn zbor, mergīnd spre fīntīna ce-i aratase el.

Si cum ajunge la fīntīna, scoate mai īntai furca, de unde o avea strīnsa, si apoi se pune jos sa se odihneasca.. Nu trece mult, si, viind o slujnica sa ieie apa, cum vede o femeie necunoscuta si furca cea minunata torcīnd singura fire de aur, de mii de ori mai subtiri decīt parul din cap, fuga la stapīna-sa si-i da de veste!

Stapīna acestei slujnice era viespea care īnalbise pe dracul, īngrijitoarea de la palatul lui Fat-Frumos, o vrajitoare strasnica, care īnchega apa si care stia toate dracariile de pe lume. Dar numai un lucru nu stia hīrca: gīndul omului. Talpa-iadului, cum aude despre aceasta minunatie, trimite slujnica degraba, sa-i cheme femeia cea straina la palat, si, cum vine, o īntreaba:

- Am auzit ca ai o furca de aur care toarce singura. Nu ti-e de vīnzare, si cīt mi-i cere pe dīnsa, femeie, hai?

- Ia, sa ma lasi sa stau īntr-o noapte īn odaia unde doarme īmparatul.

- De ce nu? Da furca īncoace si ramīi aici pana la noapte, cīnd s-a īnturna īmparatul de la vīnatoare.

Atunci drumeata da furca si ramīne. Stirba-baba-cloanta, stiind ca īmparatul are obiceiu a bea īn toata sara o cupa de lapte dulce, i-a pregatit acum una ca sa doarma dus pana a doua zi dimineata. Si cum a venit īmparatul de la vīnatoare si s-a pus īn asternut, hīrca i-a si trimis laptele; si cum l-a baut īmparatul, pe loc a adormit ca mort. Atunci Talpa-iadului a chemat pe necunoscuta drumeata īn odaia īmparatului, dupa cum avusese tocmala, si a lasat-o acolo, zicīndu-i īncetisor:

- Sezi aici pana despre ziua, ca am sa vin atunci tot eu sa te iau.

Hīrca, nu doar ca soptea si umbla catinel ca sa n-o auda īmparatul, ci avea grija sa n-o auda, din odaia de alaturea, un credincios al īmparatului, care īn toate zilele umbla cu dīnsul la vīnat.

Si cum s-a departat baboiul de acolo, nenorocita drumeata a īngenuncheat līnga patul sotului ei si a īnceput a plīnge cu amar si a zice:

- Fat-Frumos! Fat-Frumos! Īntinde mīna ta cea dreapta peste mijlocul meu, ca sa plesneasca cercul ist afurisit si sa se nasca pruncul tau!

Si, sarmana, s-a chinuit asa pana despre ziua, dar īn zadar, caci īmparatul parca era dus pe ceea lume! Despre ziua, Talpoiul a venit posomorīta, a scos pe necunoscuta de acolo si i-a zis cu ciuda sa iasa din ograda si sa mearga unde stie. Si nenorocita, iesind cu nepus īn masa si necajita ca vai de ea, s-a dus iarasi la fīntīna si a scos acum vīrtelnita. Si viind iarasi slujnica la apa si vazīnd si aceasta mare minune, fuga la stapīna-sa si-i spune ca femeia ceea de ieri are acum o vīrtelnita de aur, care deapana singura si care-i mult mai minunata decīt furca ce i-a dat. Atunci pohoata de baba o cheama iarasi la dīnsa prin slujnica, pune mīna si pe vīrtelnita, tot cu acelasi viclesug, si a doua zi des-dimineata o scoate iarasi din odaia īmparatului si din ograda.

Īnsa īn aceasta noapte, credinciosul īmparatului, simtind ce s-a petrecut si facīndu-i-se mila de nenorocita straina, s-a pus īn gīnd sa descopere viclesugul babei. Si cum s-a sculat īmparatul si s-a pornit la vīnatoare, credinciosul i-a spus cu de-amanuntul ce se petrecuse īn odaia lui īn cele doua nopti din urma. Si īmparatul, cum a auzit aceste, pe loc a tresarit, de parca i-a dat inima dintr-īnsul. Apoi a plecat ochii īn jos si a īnceput a lacrima. Si pe cīnd din ochii lui Fat-Frumos se scurgeau siroaie de lacrimi, la fīntīna stiuta, urgisita si zbuciumata lui sotie scosese acum pe tipsie si closca cu puii de aur, cea mai de pe urma a ei nadejde! Si cum sta ea īn preajma fīntīnei, numai ce iaca pe slujnica stiuta iarasi o aduce Dumnezeu la fīntīna, si cīnd mai vede si aceasta mare minunatie, nici mai asteapta sa ieie apa, ci fuga la stapīna-sa si-i spune:

- Doamne, stapīna, Doamne! Ce-am vazut eu! Femeia ceea are acum o tipsie de aur si o closca de aur, cu puii tot de aur, asa de frumosi, de-ti fug ochii pe dīnsii!

Babornita, cum aude aceasta, pe loc trimite s-o cheme, zicīnd īn gīndul sau:

“Dupa ce umbla ea nu se manīnca".

Si cum vine straina, hoanghina pune mīna si pe tablaua cea de aur si pe closca de aur cu puii de aur, tot cu acelasi viclesug.

Dar īmparatul, cīnd a venit īn asta-sara de la vīnat si cīnd i s-a adus laptele, a zis īn gīndul sau:

“Acest lapte nu se mai bc, si cum a zis, l-a si aruncat pe furis, undeva, si pe loc s-a facut ca doarme dus.

Dupa ce hīrca s-a īncredintat ca īmparatul doarme, bizuindu-se ea si acum īn puterea bauturei sale, a adus iarasi pe straīna īn odaia lui, tot cu aceeasi rīnduiala ca si īn noptile trecute; si, lasīnd-o acolo, s-a departat! Atunci zbuciumata drumeata, cazīnd iarasi īn genunchi līnga patul sotului ei, se īneca īn lacrimi, spuind iarasi cuvintele aceste:

- Fat-Frumos! Fat-Frumos! Fie-ti mila de doua suflete nevinovate, care se chinuiesc de patru ani cu osīnda cea mai cumplita! Si īntinde mīna ta cea dreapta peste mijlocul meu, sa plesneasca cercul si sa se nasca pruncul tau, ca nu mai pot duce aceasta nesuferita sarcina!

Si cīnd a sfīrsit de zis aceste, Fat-Frumos a īntins mīna, ca prin somn, si, cīnd s-a atins de mijlocul ei, dang! a plesnit cercul, si ea īndata a nascut pruncul, fara a simti cītus de putin durerile facerii. Dupa aceasta īmparateasa povesteste sotului sau cīte a patimit ea de cīnd s-a facut el nevazut.

Atunci, īmparatul chiar īn puterea noptii, se scoala, ridica toata curtea īn picioare si, porunceste sa-i aduca pe hīrca de baba īnaintea sa, dimpreuna cu toate odoarele luate cu viclesug de la īmparateasa lui. Apoi mai porunceste sa-i aduca o iapa sireapa si un sac plin cu nuci, si sa lege si sacul cu nucele si pe hīrca de coada iepei, si sa-i deie drumul. Si asa s-a facut. Si cīnd a īnceput iapa a fugi, unde pica nuca, pica si din Talpa-iadului bucatica, si cīnd a picat sacul, i-a picat si hīrcei capul.

Hīrca aceasta de baba era scroafa cu purceii din bulhacul peste care v-am spus ca daduse mosneagul, crescatorul lui Fat-Frumos. Ea, prin dracariile ei, prefacuse atunci pe stapīnu-sau, Fat-Frumos, īn purcelul ogīrjit, rapciugos si rapanos, cu chip sa-l poata face mai pe urma ca sa ieie vreo fata de-a ei, din cele unsprezece ce avea si care fugisera dupa dīnsa din bulhac. Iarca dar pentru ce Fat-Frumos a pedepsit-o asa de grozav. Iara pe credincios cu mari daruri l-au daruit īmparatul si īmparateasa, si pe līnga dīnsii l-au tinut pana la sfīrsitul vietei lui.

Acum aduceti-va aminte, oameni buni, ca Fat-Frumos nu facuse nunta cīnd s-a īnsurat. Dar acum a facut si nunta si cumatria totodata, cum nu s-a mai pomenit si nici nu cred ca s-a mai pomeni una ca aceasta undeva. Si numai cīt a gīndit Fat-Frumos, si īndata au si fost de fata parintii īmparatesei lui si crescatorii sai, baba si mosneagul, īmbracati iarasi īn porfira īmparateasca, pe care i-au pus īn capul mesei. Si s-a adunat lumea de pe lume la aceasta mare si bogata nunta, si a tinut veselia trei zile si trei nopti, si mai tine si astazi daca nu cumva s-a sfīrsit.
 
 
 
© 2008 copiii.ro — Sitemap
Linkuri : Alcooltest Contabilitate
Parteneri : Mos Craciun Aer conditionat Terapie Reteta